HU RO EN  
Chances of retaining talent in the region
HURO/1001

Székely László


(Salonta, 1877 - Timișoara, 1934)

 

Domeniu de activitate: tehnic

Funcție: arhitect, arhitect șef

Școli: Liceul din Salonta, Universitatea la Budapesta

Instituții unde a lucrat: atelierul din Budapesta a maistrului constructor Czigler Győző, propriul atelier din Timișoara

Biografie:

Se naşte la Salonta. Tatăl este maistru constructor, antreprenor de construcţii. Timp de patru ani, frecventează cursurile gimnaziului reformat din oraşul natal. De aici ajunge la Igló, iar ultimele clase gimnaziale le absolvă la Colegiul Reformat din Sighetul Marmaţiei. Îşi continuă studiile la Universitatea Tehnică din Budapesta, Facultatea de Construcţii. În anul IV de studiu, devine discipolul profesorului Hauszmann Alajos, specializat în arta construcţiei renascentiste şi baroce, a cărui educaţie îşi va pune amprenta pe limbajul artistic al lui Székely László. După absolvire, îşi continuă studiile în Italia şi, la întoarcerea acasă, este invitat de către profesorul Czigler Győző să devină asistent universitar la facultate, unde lucrează din 1901 până în 1903.

Conducătorul departamentului tehnic al Primăriei din Timişoara, inginerul şef Szilárd Emil, propune, în 1902, înfiinţarea funcţiei de arhitect în cadrul primăriei, având în vedere faptul că oraşul se afla în mod evident  într-o fază de dezvoltare care necesita coordonare şi coerenţă. Primarul Timişoarei, Telbisz Károly îl consultă pe profesorul Czigler Győző în această privinţă, iar acesta îl propune pentru noua funcţie pe Székely László. Tânărul arhitect acceptă invitaţia cu condiţia să-şi poată deschide propriul atelier de arhitectură. Se impune prin muncă susţinută şi consecvenţă exemplară atât în îndeplinirea sarcinilor de la primărie, cât şi în atelierul particular. Îi sunt încredinţate proiecte importante. Proiectează deopotrivă instituţii publice, şcoli, sanatorii, clădiri industriale, conace, vile familiale şi case private. Este un arhitect cu cunoştinţe de specialitate multiple şi complexe. Contribuie la conturarea imaginii arhitecturale a oraşului Timişoara nu numai prin clădirile proiectate de el însuşi, ci şi prin intermediul aşezămintelor ale căror proiecte le sprijină şi aprobă de-a lungul anilor. 

Una din primele sarcini de mare complexitate este elaborarea proiectelor privind abatorul din Timişoara. În proiectele sale combină armonios latura practică şi utilitară cu cerinţele estetice şi tehnice ale epocii. De-a lungul timpului, i se încredinţează tot mai multe proiecte monumentale. Între cele mai relevante se numără Banca de Credit Maghiară, Uzinele de apă, Azilul de copii din oraş, Liceul silvic, Biserica ortodoxă din Timişoara-Fabric, Fabrica de ciorapi, Palatul Brück, Palatul Emmer.

În 1909 oraşul Timişoara îl trimite în străinătate pentru a studia aspecte legate de construcţia spitalelor. În acelaşi timp, este îndemnat să analizeze practica oraşelor occidentale privind construcţia băilor publice. Aceste studii preced proiectarea clădirii băilor publice din oraş, cunoscută azi sub denumirea de Palatul (Băile) Neptun.

Edificiile realizate după proiectele sale atrag atenţia reprezentanţilor altor oraşe. Astfel, primeşte o serie de sarcini speciale: proiectează clădirea grandioasă a primăriei din Salonta şi gimnaziul real de stat din acelaşi oraş, iar în Vârşeţ - catedrala episcopală ortodoxă sârbă. Dezvoltă legături solide cu conducerea bisericii ortodoxe sârbe. Drept urmare este solicitat să conducă reconstrucţia palatului episcopal din Piaţa Losonczy (azi - Piaţa Unirii) din Timişoara, cât şi să contureze noua faţadă a acestuia.

Cariera sa profesională este grav afectată de izbucnirea războiului mondial, întrucât în această perioadă nu se mai fac construcţii. În anul 1922 solicită pensionarea, renunţând la funcţia de arhitect şef al oraşului. Va continua să lucreze ca arhitect privat. Ultima sa creaţie semnificativă este Casa Maghiară, palat cu trei etaje din Timişoara-Cetate, construit între 1929 şi 1930 ca urmare a eforturilor colective şi sacrificiilor comunităţii maghiare din Banat. Székely László renunţă la onorariul de arhitect şi proiectează clădirea gratuit. În Casa Maghiară vor funcţiona instituţiile maghiare locale: Asociaţia Maghiară de Cântări din Timişoara, Asociaţia Culturală Maghiară din Banat, Societatea literară Arany János şi, temporar, biblioteca maghiară.

Székely László este arhitectul cu identitatea creativă cea mai semnificativă pentru Timişoara. Etapa cea mai productivă a creaţiei sale este marcată de procesele sociale din primele decade ale secolului XX, când, într-un ritm alert, prin absorbţia cartierelor mărginaşe se formează, în mod organic, metropola modernă care păşeşte pe calea unei dezvoltări spectaculoase. Din punct de vedere stilistic, clădirile proiectate de Székely László pot fi grupate în trei curente principale: a utilizat în paralel - adesea a combinat - recuzita stilului istoricist, a Jugendstilului maghiar precum şi elemente şi soluţii tipice ale arhitecturii moderne de la începutul secolului XX, ulterior canonizate de mişcarea Bauhaus. Székely László moare în 1934 la Timişoara şi este înmormântat în Cimitirul din Iosefin.

Dincolo de clădirile sale existente şi azi, amintirea sa este evocată prin statuia ce i-a fost dedicată, o placă comemorativă trilingvă şi atribuirea numelui său unei străzi din Timişoara.

Cele mai importante opere: Opera de căpătâi a arhitectului Székely László este impunătorul complex de clădiri format din gimnaziul piarist, convict şi biserică în centrul Timişoarei, complex delimitat de trei străzi. Proiectul este finalizat în 1907. Punerea festivă a pietrei de temelie are loc în la martie 1908, iar complexul de clădiri este terminat în 1912.

Piaţa centrală a Timişoarei, Piaţa Operei, este şi ea considerată ca şi o creaţie a lui Székely László, întrucât pe de o parte lui i-a revenit sarcina de a concepe configuraţia pieţii, pe de altă parte - multe dintre clădiri au fost proiectate de el (Palatul Neuhausz, Palatul Dauerbach, Palatul Hilt şi Vogel, Palatul Széchenyi, clădirea Camerei de Comerţ şi Industrie).