HU RO EN  
Chances of retaining talent in the region
HURO/1001

Bartók Béla


(Sânnicolau Mare, 1881 - New York, 1945)

 

Domeniu de activitate: artă

Funcție : compozitor, pianist, etnomuzicolog, profesor

Premii, Distincții: Ordinul de onoare francez,  Coroana maghiară Corvin, Premiul Kossuth

Membru: Academia Științifică Maghiară, Asociația de Muzică Nouă Maghiară

Școli: Gimnaziul și Școala Reală Piaristă din Budapesta, Școala Economică din Cluj, Academia Economică din Magyaróvár, Academia de muzică din Budapesta

Localitățile unde și-a desfășurat activitățile: Bratislava, Viena, Berlin, România,Africa de Nord, Budapesta, Anglia, Paris, Olanda, Italia, America, Uniunea Sovietică, Szeged

Biografie: Tatăl său este director la renumita şcoală agricolă din Sânnicolau Mare, iar mama, Paula Voit, învăţătoare şi muziciană talentată. Tatăl, fiind şi el muzician, fondează în 1887 asociaţia locală de muzică şi cântece, organizează concerte. Tatăl lui Bartók moare la vârsta de 32 de ani, aşa că mama devine susţinătorul familiei. Este învăţător suplinitor timp de un an la şcoala din localitate. Bartók Béla termină aici clasa a IV-a. La şapte ani tânărul Bartók are un auz absolut. Peste puţin timp termină prima sa compoziţie, care poartă dedicaţia: „A Duna folyása, ajánlva mamának, 1890-1894. Helyszín: Nagyszőlős-Nagyvárad Nagyszentmiklós" (adică: Cursul Dunării, pentru mama, 1890-1894. Locul: Nagyszőlős - Oradea, Sânnicolau Mare").

Întrucât mama a fost nevoită să îşi caute de lucru, în anii ce urmează familia Bartók se mută de nenumărate ori: la Nagyszőlős (azi Vinogradov, Ucraina), Oradea, Pozsony (Bratislava), Bistriţa şi apoi, definitiv la Pozsony. Aceste schimbări sunt suportate greu de tânărul Bartók. El revine de mai multe ori în oraşul natal, şi înainte şi după primul război mondial. În 1903, sosit la invitaţia foştilor prieteni, şederea durează câteva zile, iar în data de 13 aprilie are loc, la hotelul Fekete Sas (Vulturul Negru), primul său concert public. Se mai întoarce aici în 1919, când culege cântece populare în localităţile din împrejurimi.

Între anii 1892-1896, Bartók studiază la Pozsony pian şi teorie cu Laszló Erkel. În 1899 devine student la Academia de Muzică din Budapesta, la clasa lui István Thomán - pian şi la cea a lui János Koessler - compoziţie. Îşi termină studiile cu rezultate excelente, în 1903 şi încă din acel an se prezintă ca pianist în faţa publicului din Bratislava, Viena, Berlin.

Asupra compozitorului Bartók au avut, în anii de tinereţe, o influenţă mare Brahms şi Richard Strauss. Compoziţiile din tinereţe (Simfonia Kossuth, 1903; Suita I, 1905) constituie continuarea directă a muzicii romantice maghiare a secolului XIX, caracterul naţional are la bază elemente de barbunc şi de muzică maghiară lăutărească. Anii 1905-1906 aduc pentru Bartók o schimbare radicală, ce îi marchează restul vieţii: atenţia lui se îndreaptă spre cântecul popular. Beneficiind de ajutorul prietenesc şi de sfaturile lui Kodály, în 1906, începe culegerea folclorului. În zece ani va parcurge cele mai diferite zone ale ţării (înainte de toate, Transilvania). După o primă perioadă, dedicată folclorului maghiar, începe să culeagă şi folclorul altor naţiuni. Între 1906-1909 de mai multe ori culege piese de folclor slovac, iar după 1909 - până când primul război mondial nu-l împiedică în muncă - culege cântece în România. Până azi Bartók rămâne cel mai important culegător al folclorului românesc.

Bazat pe muzica populară autentică, creează, împreună cu Kodály, noul stil al muzicii maghiare, elaborând, totodată, un limbaj muzical propriu. În 1906 editează împreună colecţia de prelucrări de muzică populară (Magyar népdalok - Muzică populară maghiară), iar în 1910, în două concerte succesive, prezintă printre alte lucrări şi câte un cvartet. Reacţia publicului a fost de indiferenţă. Pentru a câştiga simpatia publicului, mai mulţi muzicieni tineri fondează, în 1911, Új Magyar Zeneegyesület (Asociaţia Maghiară de Muzică Nouă), fără rezultate notabile. În această situaţie Bartók se retrage şi nu mai apare în faţa publicului.

Premiera baletului A fából faragott királyfi (Prinţul cioplit din lemn, 1914-1916) din 1917 şi a operei A kékszakállú herceg vára (Castelul lui Barbă Albastră, 1911) din 1918 au din partea publicului o primire mai caldă.

În perioada republicii sovietelor din 1919 este cooptat, împreună cu Kodály, în directoratul muzical. Deceniul de după război este perioada concertelor din diferite ţări. Primele luni din 1928 le petrece în America, iar la finele anului susţine concerte în Uniunea Sovietică. Devine un muzician şi compozitor celebru, recunoscut în toată lumea.

Este atacat din ce în ce mai des de unele cercuri şovine de extremă dreaptă din cauza simpatiei pe care o arată popoarelor din ţările vecine (slovaci, români). Într-o atmosferă marcată de naţionalism extremist, îşi păstrează sentimentele naţionale pure, fără resentimente faţă de alţii; devine susţinător al ideii „frăţiei între popoare". Cantata profana, compusă în 1930, inspirată din folclorul mai multor popoare, este răspunsul lui Bartók la criza morală a perioadei, dar, direct sau indirect, întreaga sa operă este marcată de această idee.

Expansiunea fascismului l-a determinat să recurgă la proteste. Interzice difuzarea operelor sale în radiouri din Germania şi Italia, încetul cu încetul întrerupe legăturile sale cu viaţa muzicală germană. Va urma pasul definitiv: în 1940 se stabileşte împreună cu soţia (Ditta Pásztory, căsătoriţi din 1923) în America. Anii petrecuţi peste ocean nu aduc vreo îmbunătăţire pentru el, boala de care suferă se agravează tot mai mult. În 1943 compune Concerto; premiera are loc anul următor. Face cunoştinţă cu Yehudi Menuhin, pentru care compune, în 1944, Sonata pentru vioară. În 1945, ultimul său an de viaţă, lucrează la concertul pentru violă, pe care nu-l mai poate termina.  

Locuitorii din Sânnicolau Mare se pregăteau să-l invite pe Bartók pe locurile natale şi să-l aniverseze la împlinirea vârstei de 50 ani. Se dorea amplasarea unei plăci comemorative pe casa natală - dar serbarea nu s-a realizat. Nu era nici vina lui Bartók, nici a locuitorilor oraşului, contextul a fost vitreg. În anii 1920 Bartók Béla a susţinut două concerte la Timişoara (în 1924 şi 1926). Ultimul său concert în Timişoara a fost cel din 1936.

Memoria lui Bartók este vie pe plaiurile natale. În Sânnicolau Mare o statuie, în Timişoara o placă comemorativă (în Liceul Bartók Béla) îi evocă amintirea, liceul maghiar din Timişoara îi poartă numele. Din toamna lui 2009, în Parcul Central al Timişoarei, pe aleea personalităţilor, stă spre a sa cinstire un bust. Asociaţia Pro Bartók din Sânnicolau Mare îşi dedică activitatea memoriei marelui muzician.

 

Opere importante: 1911: Castelul lui Barbă Albastră, 1914-1916: Prinţul cioplit din lemn